Așa cum reiese din denumire, prin „ape de suprafață” înțelegem totalitatea apelor ce se află liber la suprafața Pământului, incluzând atât apele dulci cât și apele sărate. Apele de suprafață pot fi clasificate în: ape stătătoare – mări, oceane, lacuri; curgătoare – fluvii, râuri, pârâuri; și în stare solidă – ghețarii de calotă (Antarctica, Groenlanda) și ghețarii montani. Apele dulci de suprafață reprezintă majoritatea rezervei de apă dulce lichidă. Ele formează rețeaua hidrografică a Pământului. Denumirea de „ape de suprafață” cuprinde atât acumulările naturale de apă, cum ar fi râurile și lacurile, cât și cele artificiale, create de om, cum ar fi barajele.

Apele de suprafață dulci diferă funcție de caracteristici cum ar fi lungime sau debit (în cazul apelor curgătoare), temperatură, substanțe dizolvate (concentrația și natura acestora) sau aflate în suspensie, conținut biologic etc.

Apa extrasă din ape de suprafață își găsește utilizare în cele mai diverse domenii. În industrie de exemplu, apa este folosită ca apă de răcire a unor instalații sau pentru încălzirea spațiilor. Principala utilizare rămâne însă cea de apă potabilă. Izvoarele, râurile și lacurile din România sunt frecvent utilizate ca și surse de apă potabilă, dar sunt și vulnerabile la poluarea de către om sau faună. Agricultura (pesticide, îngrășăminte, pășunatul vitelor), industria și deversările de apă uzată reprezintă cauze ale unei calități variabile a apelor în ceea ce privește concentrațiile de substanțe chimice și germeni patogeni. Algele și toxinele acestora pot de asemenea afecta apele bogate în nutrienți. Mai mult de atât, nu poate fi evitată poluarea apelor de suprafață prin excremente ale animalelor sălbatice. Prin urmare, apele de suprafață netratate nu pot fi consumate în siguranță, potențialul de risc fiind destul de ridicat. Tocmai de aceea se recomandă utilizarea apelor de suprafață ca și sursă de apă potabilă doar în cazul în care nu sunt disponibile alte surse (mai ales ape subterane). Apa dintr-un bazin hidrografic montan în care nu se desfășoară activități agricole și care are un pH acceptabil, prezintă de obicei calități chimice bune, însă starea sa microbiologică nu este implicit bună! Până la urmă, microorganismele reprezintă principala cauză a bolilor hidrice. Râurile mici sunt adesea afectate de activitățile antropice locale, prezentând o calitate slabă a apei. Iar în ceea ce privește apele de câmpie, este de așteptat ca acestea să aibă cea mai scăzută calitate. În plus, apele de suprafață sunt caracterizate de fluctuații mari de calitate, proprietățile acestora fiind influențate rapid de diverși factori externi, cum ar fi de exemplu turbiditatea, influențată de precipitații, sau culoarea influențată sezonier. Variația naturală a calității apei este normală pentru apele de suprafață, poluarea antropică a acestora trebuie însă menținută la un nivel cât mai scăzut posibil.

Cerințele privind calitatea apei de suprafață destinată captării în scopul aprovizionării cu apă potabilă sunt prevăzute în Directivele Consiliului 75/440/CEE și 91/692/CEE. În cadrul acestora au fost definite trei categorii de apă de suprafață precum și metodele standard necesare tratării acestor tipuri de apă în scopul potabilizării.