Elevii și profesorii din toată țara marchează astăzi Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini, o inițiativă globală care atrage atenția asupra unui obicei esențial pentru sănătate: igiena mâinilor.
Evenimentul este sărbătorit anual pe 15 octombrie și a fost lansat pentru prima dată în 2008 de Parteneriatul Global pentru Spălarea Mâinilor, cu sprijinul Națiunilor Unite. Scopul principal este educarea și conștientizarea importanței spălatului corect pe mâini, mai ales în rândul copiilor și adolescenților.
„Spălatul pe mâini cu apă și săpun este una dintre cele mai simple și eficiente metode de a preveni răspândirea bolilor infecțioase, inclusiv a gripei, virozelor sau infecțiilor digestive”, au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății într-un comunicat de presă.
Potrivit specialiștilor, un spălat corect pe mâini trebuie să dureze cel puțin 20 de secunde și să includă toate zonele importante: între degete, sub unghii și încheieturi. Elevii sunt încurajați să adopte această practică înainte de masă, după folosirea toaletei sau după ce vin de afară.
În multe școli din România, Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini a fost marcată prin ateliere interactive, afișe educative și demonstrații practice organizate de cadrele didactice împreună cu elevii.
„Este important ca cei mici să înțeleagă de la o vârstă fragedă că sănătatea începe cu gesturi simple. Astăzi, am transformat cu putin praf cu sclipici, lămpi UV și gel de spălat o lecție de igienă într-o activitate distractivă și utilă pentru toți”, a spus doamna Monica Isacu, reprezentanta Fundației Aquademica.
Pe lângă mesajul educativ, această zi aduce în discuție și realitatea dură din multe zone ale lumii, unde accesul la apă curată și săpun este limitat, iar bolile transmise prin mâini murdare pot fi fatale.
Știai că…?
Spălatul pe mâini corect ar putea reduce cu până la 40% cazurile de boli diareice și cu aproape 20% infecțiile respiratorii?
Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini ne amintește că igiena este în mâinile noastre. La propriu.