Igiena apei

Igiena apei studiază modalitățile prin care sănătatea populaţiei este afectată de calitatea apei potabile.

Apa potabilă este orice tip de apă destinată consumului uman,  în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi care este furnizată prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente. Calitatea apei potabile se reglementează având ca obiectiv „protecţia sănătăţii oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a acesteia.”

Pericolele pentru sănătate asociate apei potabile pot fi: microbiologice, chimice, radiologice sau legate de impactul asupra acceptabilităţii (parametri organoleptici/estetici).

Riscul generat de consumul unei ape care nu îndeplinește condițiile de potabilitate este corelat cu probabilitatea expunerii la aceste pericole. Pentru a se produce efecte asupra sănătăţii, expunerea la contaminanţii din apă, trebuie să fie suficient de mare.

Bolile posibil asociate apei, cunoscute și sub denumirea de boli hidrice, sunt cele corelate cu prezența în apă a unor pericole care generează efecte negative asupra sănătății umane, fiind cauzată de contactul direct sau indirect cu apa.

Boli hidrice

Epidemiile hidrice (transmiterea de la om la om) sunt generate de cantitatea mare de agenți patogeni prezenţi accidental în apa potabilă ca urmare cel mai adesea, a contaminării prin apa de canalizare.

Pericole microbiologice

• Patogeni de provenienţă umană – rezultaţi din evacuarea materiei fecale în sursele de apă potabilă sau din evacuarea unor ape reziduale tratate inadecvat.
• Patogeni de provenienţă animală – în special de la fermele de animale dar şi de la animale sălbatice.

Patologia infecţioasă transmisă prin apă (Bradley, 1974):

Bolile cauzate de ingestia apei contaminate:

• Bolile bacteriene – holera, febra tifoidă, dizenteria, boala diareică, gastroenteritele acute
• Bolile virale – poliomielita, hepatita virală A (boala mâinilor murdare) și E, gastroenteritele acute
• Bolile parazitare – cryptosporidioza, giardiaza.

Fig. 1 Germeni patogeni vehiculați de apă

Fig. 2 Prevalența hepatitei tip A pe glob

Prevalența = număr total cazuri de boală într-o populație, la un moment dat

Boli asociate lipsei de apă  – lipsa apei se asociază cu o igienă precară ceea ce poate conduce la boli diareice, helmintiaze, infecţii ale pielii, infecţii ale ochilor (trachomul), scabia, pediculoza etc.

Boli bazate pe apă – în transmiterea cărora apa are un rol activ, ea fiind mediul de viaţă al gazdelor intermediare (moluşte, gasteropode) în care unii paraziţi petrec o parte din ciclul lor biologic până la forma infestantă. Principalele boli ce aparţin acestei categorii sunt: Schistosomiaza – cu poartă de intrare cutanată; Dracunculoza  şi fascioloza – transmise prin ingestia apei.

Boli corelate cu apa – pentru aceste îmbolnăviri apa reprezintă habitatul unor vectori care trăiesc sau se reproduc în apă sau aproape de apă; exemple: boala Denga (febra neagră), Febra Galbenă şi Encefalita Japoneză.

Boli dispersate prin apă – infecţii ale căror agenţi patogeni pot să prolifereze în apa călduţă (20-45^oC) stagnantă nedezinfectată şi să intre în organism prin tractul respirator. Se dezvoltă în ţările dezvoltate, fiind legate de utilizarea sistemelor de climatizare, a instalaţilor tehnico-sanitare (duşurile cu jet, sisteme spa); exemple: Legionella pneumophila şi Naegleria fowleri.

Pericole chimice

Substanțele chimice pot pătrunde în sursele de apă potabilă în mod natural sau datorită deversărilor din agricultură, industrie şi canalizare, pot apare datorită reactivilor utilizaţi la potabilizare sau din materialele aflate în contact cu apa; uneori provin din instalaţiile interioare sau din rezervoare.

De obicei este necesară o expunere de lungă durată pentru a se produce îmbolnăvirea cauzată de substanțele chimice. Pentru cele mai multe substanţe chimice nu există dovezi ale producerii unor efecte adverse cauzate de apa potabilă. Numai câteva substanțe chimice sunt cunoscute a genera probleme de sănătate: arsenul, fluorurile, nitraţii și plumbul.

• Arsenul – cancer, dermatite, probleme legate de circulaţia periferică.
• Fluorurile – caria dentară şi fluoroza care afectează scheletul.
• Nitraţii – methemoglobinemie la copii hrăniţi artificial.
• Plumbul – nivelele mari provenite de la instalaţile interioare pot cauza efecte neurologice.

Patologia neinfecţioasă transmisă prin apă:

• Substanțele minerale – gușa endemică (I), caria dentară (F, Ca, P), fluoroza dentară (F), bolile cardiovasculare (duritate)
• Substanțele toxice – intoxicații cu nitrați, plumb, mercur, cadmiu, arsen, pesticide.

Fluoroza dentară
Fluoroza dentară este o perturbare a procesului de mineralizare a smalţului dentar cauzată de intoxicaţia cu fluor (F). Cel mai des este întâlnită fluoroza dentară la copii. Fluoroza dentară poate fi cauzată de înghiţirea pastei de dinţi sau a apei de gură în timpul igienizării orale. În unele regiuni, apa potabilă poate fi una dintre cauze, în cazul în care aceasta conţine o cantitate prea mare de fluor. Și pesticidele folosite în agricultură pot favoriza fluoroza dentară, dacă sunt folosite pentru perioade îndelungate şi ajung să se infiltreze în pânza freatică.
	Severitate mică
	Afectare gravă

Fig. 3 Fluoroză dentară

(Sursa: https://en.wikipedia.org/)

Intoxicația acută cu nitrați sau Methemoglobinemia acută infantilă sau Boala copilului albastru

Methemoglobinemia a fost descoperit în Japonia cu câteva sute de ani în urmă, fiind denumită boala Kuchikuro sau boala „gurii negre”. În forma în care boala este cunoscută în prezent, ea a fost descrisă pentru prima dată în anul 1945 de către Hunter Comly din SUA, care a descoperit legătura dintre consumul apei de fântână cu o concentraţie mare de nitraţi şi producerea methemoglobinemiei. În organismul sugarului, nitratul din apă se reduce la nitrit, care formează împreună cu hemoglobina (pigmentul roșu din sânge, Hb), o combinație complexă denumită Methemoglobină (MHb). În aces fel Hb care este transportorul de oxigen către organe și țesuturi este blocată și survine cianoza. Dacă 70% din Hb este blocată, intervine decesul.

Fig. 4 Nou născut cu cianoză

(Sursa: https://www.americanscientists.org/article/the-blue-baby-syndromes)

Intoxicația cu mercur sau Boala Minamata

Boala Minamata – Japonia 1956 Sindrom neurologic datorat intoxicaţiei severe cu mercur, cauzat de deversarea de apă uzată conţinând metil mercur, de către Corporaţia de produse chimice Chisso (1932 – 1968).   Mercurul (Hg) este un element otrăvitor, care are tendința de acumulare în corp în decursul timpului; acționează ca o neurotoxină, distrugând țesutul nervos și cel cerebral. Intoxicația acută, datorată unor concentrații mari de mercur, provoacă o serie de tulburări cognitive, comportamentale, senzoriale și motorii.

Fig. 5 Mâna lui Tomoko Uemura, victimă a bolii Minamata

(Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Minamata-disease)

Bibliografie

• Igiena, Sergiu Mănescu et. Colab, ed. Medicală, 1991